„MINUNE” la Alba Iulia. Ce s-a întâmplat când un cerșetor în scaun cu rotile s-a întâlnit cu polițiștii

„MINUNE” la Alba Iulia. Ce s-a întâmplat când un cerșetor în scaun cu rotile s-a întâlnit cu polițiștii
Foto: alba24.ro
Publicat: 29/03/2023, 10:31

Scene revoltătoare în parcarea unui supermarket din Alba Iulia, unde, un bărbat care se afla într-un cărucior cu rotile și care cerea bani de la cetățeni, s-a dovedit a fi cât se poate de apt din punct de vedere fizic.

Omul s-a ridicat în picioare, atunci când oamenii legii i-au cerut acest lucru.

”Un cetățean din Republica Moldova în vârstă de 32 de ani a fost prins astăzi (28.03.2023 – n.r.), în jurul orelor 16.30 apelând la mila publicului în parcarea Kaufland.

Mâna întinsă avea și o poveste pentru impresionat, plus că omul era într-un cărucior cu rotile.

Numai că nu avea handicap. Polițiștii locali au observat acest lucru și i-au cerut să se ridice. A făcut-o într-un loc mai retras să “nu se facă de rușine”. Uite un motiv în plus să nu mai încurajați ne-munca…”, a declarat pentru alba24.ro, Marius Ardeleanu, polițist local în cadrul Poliției Locale a Municipiului Alba Iulia.

Alba Iulia, „raiul” cerșetorilor

Tot mai mulți cerșetori își fac veacul în Alba Iulia, cu precădere în zona turistică, dar și în centrele comerciale. Dar, pe lângă localnicii care apelează la mila publică, în Alba Iulia, au apărut și cerșetori din alte județe.

Mai exact, persoane care sunt aduse din alte județe, în oraș, pentru a-și câștiga existența din cerșetorie.

Polițiștii au dat, în ultimele trei luni, aproape 100 de amenzi către cei care apelează la mila locuitorilor.

Tot reprezentanții poliției locale spun că, zilnic, sunt prezenți polițiști locali în toate zonele turistice și în zona centrelor comerciale.

În perioada 1 ianuarie – 21 martie 2023, polițiștii locali au 96 de amenzi contravenționale cerșetorilor, amenzi în valoare totală de 22.500 de lei și trei avertismente scrise.

Foto: alba24.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Simona Halep, anunț FINAL la 33 de ani: Ăsta e planul acum!
Rețetă de bulion cu roșii și ardei. Îl poți folosi la prepararea ciorbelor și a...
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cristina Vlad, artista de muzică populară, se lansează în afaceri! Ce business profitabil și-a deschis...
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Un obiect în formă de alună a fost înregistrat de radar în timp ce trecea...